Politic

Locatarii din zona Spitalului Astra se impotrivesc construirii unui bloc de 16 etaje

  • logomytex.png
 

Reprezentantii Asociatiei de proprietari nr. 15 din Brasov, de pe bulevardul 15 Noiembrie, s-au declarat nemultumiti de intentia societatii Plan Proiect SRL de a obtine autorizarea planului urbanistic de detaliu pentru construirea unui bloc de 16 etaje in fata Spitalului Astra.
Precizam ca de curand Comisia de urbanism din Primaria Brasov a avizat favorabil solicitarea societatii amintite pentru a construi un imobil cu 16 etaje la intersectia strazilor Calea Bucuresti cu Nicolae Titulescu.
Locatarii blocurilor din zona amintita au trimis o contestatie Agentiei de Protectia Mediului Brasov, sustinand ca pe terenul vizat se afla un parc: „Paradoxal, desi Brasovul este un oras inconjurat de paduri, spatiile verzi din interiorul orasului sunt putine si mici ca suprafata. O constructie cu 16 etaje distruge singurul spatiu verde din zona. Agentia de Protectie a Mediului este membra in Grupul de Coordonare al Strategiei de Dezvoltare Durabila, Strategie adoptata de Consiliul Local Brasov in 2005. O astfel de constructie contravine principiilor dezvoltarii durabile, prin eliminarea zonei verzi extinse in acea zona”.
Cetatenii sustin ca o astfel de cladire obtureaza integral vizibilitatea locatarilor, umbrind imobilul si in acelasi timp afectandu-le confortul.
„Imobilul cu nr. 102 este deja afectat de constructia neterminata aflata in laterala dinspre B-dul 15 Noiembrie («cladire de sticla»). Ridicarea unei cladiri cu 16 etaje in imediata apropiere a imobilului cu nr. 102 nu respecta normele de insorire si iluminat natural, respectarea conditiilor de vizibilitate in acord cu realizarea intimitatii de locuire, asigurarea protectiei contra zgomotelor si nocivitatilor, conform planului urbanistic general al municipiului Brasov”, se precizeaza in adresa transmisa la Agentia de Protectie a Mediului din municipiul Brasov.
„Municipalitatea va autoriza daca vor exista toate avizele!”
Referitor la aceasta chestiune, purtatorul de cuvant al Primariei Brasov, Sorin Toarcea ne-a declarat ca municipalitatea e consecventa principiului respectarii proprietatii in conditiile in care nu este afectat patrimoniul altor persoane: „Municipalitatea va autoriza o astfel de constructie, daca vor exista toate avizele necesare si nu-i va afecta pe cetatenii din blocul alaturat. Proiectul trebuie sa fie astfel elaborat incat disconfortul privind vizibilitatea si insorirea trebuie sa fie redus. Proprietatea terenului este in prezent doar la faza de colectare a avizelor necesare pentru elaborarea PUD”. Reprezentantii Inspectoratului pentru Urbanism si Amenajarea Teritoriului Brasov ne-au declarat ca in conditiile in care cladirea care se intentioneaza a fi construita afecteaza perspectiva la lumina a locatarilor imobilelor din apropiere nu este indicata eliberarea certificatului de urbanism si a autorizatiei de constructie: „Insa, asta depinde in mare masura de decizia reprezentantilor Primariei Brasov!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google