Politic

Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu reacţionează la avertismentul Comisiei Europene: „Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul incorect în care a fost informată CE”

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, au trimis, astăzi, o scrisoare oficialilor Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans, în care susţin că sunt îngrijoraţi în ceea ce priveşte „modul incorect” în care instituţia a fost informată în privinţa dezbaterilor referitoare la justiţie din România.

„În acelaşi timp, însă, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul incorect în care a fost informată Comisia Europeană în ceea ce priveşte transparenţa dezbaterilor pe tema justiţiei din România. Pentru a clarifica aceste aspecte, vă facem cunoscut faptul că dezbaterea privind acest subiect a început cu mult înainte ca legile în cauză să fie discutate şi adoptate în Parlament”, se arată în document.

Din cele 316 de amendamente care au fost adoptate la cele trei legi privind sistemul judiciar din România, 229 au fost propuse de către Consiliul Superior al Magistraturii, iar aproape toate celelalte au venit din partea sau au fost susţinute de asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.

„O bună parte dintre acestea au fost susţinute şi de partidele din opoziţie, iar zeci de amendamente au fost votate în unanimitate de către cei prezenţi la dezbateri”, subliniază scrisoarea.

Reamintim că, astăzi, Comisia Europeană s-a declarat îngrijorată privind evoluţiile recente din România şi a cerut Parlamentului să regândească modificările din justiţie.

Citiţi şi:

PNL, despre avertismentul Comisiei Europene: „Costul pentru România este afectarea gravă a imaginii ţării noastre”

Comisia Europeană cere Parlamentului României să regândească modificările din justiţie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button