Liviu Dragnea. Sfârșit.

Dacă mă întrebați pe mine, scrisoarea aripii anti-Dragnea din PSD nu este decât expresia unei bătălii crunte pentru putere în partid. Pentru că, în această perioadă, a deține puterea în partid înseamnă a avea la dispoziție România, bugetele ei, posturile din aparatul de stat, așadar controlul asupra instituțiilor. Aș compara-o cu lupta a doi varani care își dispută o pradă. Nu-i mână la război, pe cei din taberele PSD care se înfruntă, preocuparea pentru soarta acestei țări, pentru halul în care a fost adusă (din multe puncte de vedere: al infrastructurii, sistemului sanitar, mediului de afaceri, educației ș.a.m.d.), nici grija pentru majoritatea românilor, supuși de guvernările de stânga ale ultimilor ani unor dureroase teste de supraviețuire.

Instalarea lui Liviu Dragnea la cârma PSD a însemnat, foarte repede, o schimbare de paradigmă în acest partid. Până la acel moment, liderul era, într-un fel prizonierul baronilor din teritoriu (cu precizarea că nu orice lider de organizație județeană intră în această „aristocrație” a social-democraților). Depindea de ei, trebuia să facă în așa fel împărțeala – fonduri publice, contracte pentru rețelele clientelare, funcții la centru și în teritoriu, în partid și în stat – pentru a-i mulțumi. Or, cocoțându-l în vârful partidului pe unui dintre ei, acești baroni s-au trezit că devin ei prizonieri ai lui Dragnea. Știind „mersul”, acesta și-a construit o strategie prin care să ia, practic, partidul pe persoană fizică, să decidă el totul, să fie singurul „jupân”. Fenomenul a fost denumit „teleormanizarea” PSD, cei care l-au lansat știind ei ce știu: Liviu Dragnea a ajuns să domine partidul la fel cum un baron local controlează un județ, mai ales atunci când partidul său e la putere: discreționar, cu ajutorul unor persoane care îi urmează ordinele orbește. Ba chiar nu s-a sfiit deloc să numească unele dintre aceste persoane în funcții înalte în stat. Și, pe această bază, a crezut că își poate permite orice. A greșit, cum greșesc îndeobște cei ajunși mult mai sus decât le-ar permite, în mod normal, gradul de competență.

Nemulțumirile baronilor au copt ce-au copt, iar acum buboiul s-a spart. Credea cineva acum câteva luni că oameni grei din PSD vor cere „demisia imediată a d-lui Liviu Nicolae Dragnea din funcția de președinte al Partidului și din funcția de Președinte al Camerei Deputaților”? Că Dragnea va ajunge să fie calificat de un important baron local (care este și membru al Guvernului) drept „un om orbit de putere, orgolii și spaime imaginare?”. Că i se vor arunca în față procentajele de 7-12% cu care este cotat în sondaje și faptul că este „cel mai contestat lider politic din România ultimilor ani”?

Prădătorii anti-Dragnea din PSD au simțit miros de sânge. Și chiar dacă acesta va supraviețui politic următoarei perioade, „jupâneala” lui a apus.