Liviu Dragnea, înainte de congresul PSD: „Am emoții pentru mine, pentru partid și pentru dorința de a fi astăzi un nou început”
Partidul Social Democrat își alege astăzi o nouă conducere. Un președinte executiv și 14 vicepreședinți vor sta pentru următorii patru ani alături de Liviu Dragnea, în fruntea partidului.
Liviu Dragnea, a declarat înainte de a intra în Sala Palatului, locul în care se va desfășura congresul PSD, că are emoții pentru el, pentru partid și pentru dorința de a fi astăzi un nou început al PSD-ului.
„Am emoții pentru mine, pentru partid și pentru dorința de a fi astăzi un nou început. Am multe mesaje care s-ar putea să-i doară pe uni. Le doresc să nu iasă vicepreședinți aleși de bilețele. Este nevoie de o schimbare pentru că prea mult timp nu am răspuns la niște vibrații ale populației”, a declarat Liviu Dragnea.
Totodată, Zgonea, contracandidatul brașoveanului Constantin Niță la postul de președinte executiv al PSD, spera să facă parte din echipa de conducere și să devină mâna dreaptă a președintelui PSD.
„Am discutat toți împreună să facem echipă, echipa este importantă. Eu cred în proiectul lui Liviu Dragnea și în proiectul social democrației românești”, a explicat Valeriu Zgonea.
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.