Politic

Liviu Dragnea, despre excluderea lui Sorin Grindeanu din PSD

 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit despre excluderea lui Sorin Grindeanu și despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, care va fi depusă luni: „Foarte mulţi colegi au propus excluderea domnului Sorin Grindeanu din PSD, decizia a fost luată în unanimitate. Am luat act de declaraţiile purtătorului de cuvânt de la Cotroceni cu privire la adresa trimisă preşedintelui Iohannis după deciziile de ieri. Luni va fi depusă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, iar miercuri va fi dezbătută şi votată. Nu ne-am dorit o asemenea situaţie, şi eu şi colegii am sperat că Sorin Grindeanu va înţelege că astea sunt regulile democratice şi își va prezenta demisia. Nu a făcut-o şi am luat această decizie, pe care o regret, dar aici am ajuns. Dacă ar fi dorit să nu se lungească această criză politică poate am fi ajuns la o soluţie amiabilă şi azi poate am fi avut desemnarea unui candidat şi declanşam procedurile constituţionale pentru a instala un nou Guvern. Cea mai importantă grijă a noastră rămâne aplicarea programului de guvernare. Mulţi miniştri spuneau că nu vor să fie arătaţi cu degetul că partea lor din program nu a fost pusă în aplicare în mare parte nefiind vina lor pentru că nu au fost cauze care ţineau de ministerul lor”.

CITEȘTE ȘI: 

Grindeanu – exclus din PSD!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button