Liviu Dragnea află azi dacă poate fi premier, dar el zice că nu mai vrea
Curtea Constituţională a amânat de două ori până acum luarea unei decizii privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, care nu îi permite liderului PSD Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului din cauza condamnării definitive cu suspendare. Astfel, soluţionarea cauzei a fost amânată pentru 4 aprilie 2017. Avocatul Poporul a contestat actul normativ care le interzice persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern. Judecătorii au amânat pronunţarea de două ori până acum.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara că nu își mai dorește să fie premier, indiferent ce va decide Curtea Constituțională referitor la Legea 90/2001, conform căreia pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au condamnări penale și nu se găsesc în cazuri de incompatibilitate. „Ceea ce s-a întâmplat este istorie. (…) Obiectivul meu nu mai este să fiu prim-ministru. Obiectivul meu este să gestionez, atât cât pot, conducerea Camerei și conducerea Parlamentului împreună cu Călin Popescu Tăriceanu și să sprijin cu toată puterea mea acțiunea guvernamentală indiferent ce va spune CCR săptămâna viitoare”, a anunțat Liviu Dragnea, la un post TV.
Potrivit Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001. Acest articol prevede: „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.
Ulterior, Avocatul Poporului a precizat, într-un comunicat, că „prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat”.
Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, modificată şi completată, apreciind că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (3), art. 20 şi art. 53 din Constituţie, precum şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 2 pct. 1 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1 şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.