Politic

Live text. Iohannis: „Astăzi este o zi tristă pentru democraţia din România”. L-ar fi suspendat preşedintele României pe Victor Ponta?

  • klausiohannis9.jpg
 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, susţine, la ora 18.00, o declaraţie de presă. În această după-amiază, la Palatul Cotroceni, a avut loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Pe ordinea de zi a şedinţei au fost incluse tematici diverse de la Strategia Naţională de Apărare a Țării la implementarea deciziilor Summitului NATO din 2014, de la defrişările ilegale ale fondului forestier naţional la demersurile pentru realizarea interconectării reţelelor electrice şi de gaze naturale din România şi Republica Moldova.

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

„Astăzi am avut două evenimente notabile pe care vreau să le discut. Dimineaţa a fost un vot în Camera Deputaţilor, iar după-amiaza şedinţa CSAT”.

„Mă voi referi, în primul rând, la şedinţa CSAT. Primul punct a fost strategia naţională de apărare pe care am intitulat-o «O Românie puternică în Europa şi în lume»”.

„Viziunea mea e o Românie puternică în Europa şi în lume: o ţară care îşi apară cetăţenii, simbolurile, bunurile şi resursele naţionale, care ştie să îşi protejeze patrimoniul, care pune prioritate pe educaţie şi sănătate”.

Articole asemănătoare

Despre votul din Camera Deputaţilor:

 „Astăzi este o zi tristă pentru democraţia din România. Să distrugi instituţii şi principii pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil într-o democraţie”.

„Am văzut cu toţii că procurorii DNA îl acuză pe premier de fapte penale, dar şi că premierul se declară nevinovat”.

„Premierul a avut la dispoziţie trei variante de reacţie. Prima ar fi fost demisia şi să se pună la dispoziţia justiţiei. A doua, să îşi convingă colegii să încuviinţeze urmărirea penală, să se pună la dispoziţia procurorilor şi să dovedească practic că e nevinovat. Dacă aşa s-ar fi întâmplat probabil nici nu l-aş fi suspendat din funcţie. Premierul a ales cea de-a treia variantă  şi s-a folosit de influenţa pe care o are ca premier şi a solicitat majorităţii parlamentare să nu încuviinţeze urmărirea penală”. 

 

 

Citiţi şi:

A început ședinţa CSAT

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button