Liderul PNL Ludovic Orban a declarat război IT-iștilor
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi că îşi menţine punctul de vedere exprimat sâmbătă la Mediaș cu privire la eliminarea facilităţilor pentru IT-işti, precizând că este unul dintre principalii susţinători ai nondiscriminării şi egalităţii efective în faţa legii, inclusiv egalitatea de tratament fiscal.
„Eu am exprimat un punct de vedere pe care-l menţin. PNL a adoptat un document care se numeşte «Principiile bunei guvernări liberale», un document pe care l-am făcut public în care am enunţat principiile care stau la baza guvernării. Între principii este principiul nondiscriminării şi egalităţii efective în faţa legii, care înseamnă inclusiv egalitatea de tratament fiscal. Ceea ce am spus că nu sunt de acord cu stilul ăsta de a guverna în care să creezi anumite avantaje unor categorii pentru a le fideliza, iar aici PSD este maestrul în sistemul ăsta de guvernare. Am spus un lucru de bun simţ – sunt peste şapte milioane de români care-şi plătesc impozitele. Există şi alte mecanisme de a susţine anumite zone din economie. Nu e o măsură guvernamentală, e un principiu”, a declarat Ludovic Orban la postul digi24.
Acest punct de vedere este similar cu cel exprimat la Mediaș, când a spus că nu i se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit, aceștiacâștigând cel mai bine în România, în opinia lui.
„A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. De ce? Păi un angajat dintr-o forjă sau un şofer de TIR care muncesc în condiţii extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit şi altul care încasează venituri semnificative şi altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuţie, de ce să nu plătească impozit? Neutralitatea fiscală e un principiu fundamental. Orice venit trebuie impozitat”, a spus Orban.
Potrivit acestuia, nu pot fi create „facilităţi fiscale care îmbracă forma unor privilegii”.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Facilităţile fiscale au făcut şi menţin industria IT din România competitivă, într-o cursă cu alte ţări care oferă programatorilor impozit pe venit zero, iar o măsură de impozitare ar putea avea ca rezultat o reducere masivă a specialiştilor din ţară, susţin reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).
„Reiterăm faptul că facilităţile fiscale au făcut şi menţin industria IT românească competitivă, într-o cursă cu alte ţări care oferă programatorilor impozit pe venit zero, precum Ucraina, Polonia sau Belarus. Deficitul de forţă de muncă din IT la nivelul UE este atât de mare, încât o astfel de măsură ar putea avea ca rezultat o reducere masivă a specialiştilor din ţară, deci un impact economic major. Facem apel la oamenii politici să analizeze cu atenţie dinamica acestui sector, înainte de a transmite semnale de instabilitate într-un sector deja puternic afectat de modificări fiscale, introduse fără studii de impact şi îl invităm pe domnul preşedinte Orban la un dialog cu reprezentanţii industriei de software”, precizează ANIS, pe pagina de Facebook.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a avut și el o completare la acest subiect, pe propria pagină de socializare, că sectorul IT este al patrulea pilon de creştere economică, având o contribuţie la PIB de la 0,5% la 6%, în perioada 2003 – 2019.
La rândul său, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că scutirea IT-iştilor de plata impozitului pe venit a fost o abordare corectă şi că a avut discuţii cu patronate din industria textilă şi prelucrătoare pentru a extinde măsura şi în aceste domenii.
„Aţi văzut că eu nu am avut o reacţie pe acest subiect, pentru că eu cred că este un subiect încercat a fi discutat de oameni care nu înţeleg acest fenomen economic, o dată. Doi la mână, a fost o măsură foarte bună şi cred că cifrele sunt mai mult decât convingătoare în acest sens. Ani de zile, cu un astfel de stimul, industria de IT din România are o pondere importantă în tot ceea ce înseamnă PIB. Chiar dorinţa noastră la Finanţe, vă spun sincer, este – şi am avut discuţii de acest tip cu alte industrii – să extindem această abordare şi către alte industrii. Vă dau câteva exemple. Am avut chiar personal discuţii cu patronate din industria textilă, prelucrătoare şi alte asemenea domenii pentru care România trebuie să aplice astfel de măsuri pentru a stimula creşterea acestora. România are un istoric cum ştim foarte bine în aceste ramuri. Am văzut clar că o astfel de măsură a dus la rezultate foarte bune şi atunci cred că este o abordate corectă”, a spus Eugen Teodorovici.
De menționat este că declarațiile lui Orban nu sunt susținute de mulți colegi de partid, iar unii chiar i-au cerut demisia, considerând că declarațiile liderului liberal aduc prejudicii de imagine partidului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.