Politic

Legea defăimării intră azi la votul final

 

Legea defăimării va primi azi votul final în Camera Deputaţilor. Dacă legea va fi adoptată şi publicată în Monitorul Oficial, cei care lansează afirmaţii defăimătoare în spaţiul public, inclusiv în presă şi pe internet (cum ar fi pe reţelele de socializare Facebook şi Twitter) riscă amenzi foarte mari. „Se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate“, se arată în textul proiectului.

Legea a fost iniţiată de şeful PSD, Liviu Dragnea, iar ieri a primit girul deputaţilor jurişti. Liberalii susţin că actul normativ cenzurează libertatea de exprimare şi pune botniță presei şi opiniei publice. Aceştia au anunţat că vor vota împotrivă. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că în eventualitatea în care proiectul de lege va fi adoptat în Camera Deputaţilor, liberalii vor ataca legea la Curtea Constituţională

Şi parlamentarii din Mişcarea Populară sunt împotriva legii. „Să luăm afirmaţia: Dragnea este condamnat penal pentru fraude la referendum. Liviu Dragnea o poate considera defăimare, pentru că nu există, încă, o condamnare definitivă, iar cine va face această afirmaţie riscă să plătească 100.000 de lei, pentru că Dragnea aparţine „grupului social” care a gestionat organizarea referendumului, grup social ce poate fi cu dibăcie avocăţească încadrat în lege”, a arătat Mișcarea Populară, conform Digi 24.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button