Politic

Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, ATACATĂ la Curtea Constituțională de un grup de 33 de senatori

 

Un grup de 33 de senatori a depus, luni, o contestație la Curtea Constituțională referitoare la legea care interzice fumatul în toate spațiile publice închise, adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Cei 33 de senatori care au semnat contestarea depusă, luni, la CCR, susţin că raţiunea sesizării Curţii „nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis», interzicerea fumatului în spaţiile private devenite prin efectul legii spaţii publice închise, a excepţiilor de la interdicţia de a fuma (celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă şi zonele de tranzit din aeroporturi, în care sunt amenajate camere speciale -n.r.) şi a interzicerii vânzării la bucată a trabucurilor (ţigări de foi)”, potrivit documentului înaintat CCR.

Documentul înaintat CCR precizează că prin definirea spațiului public închis ca orice spațiudestinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de guvernare.

Potrivit unor surse politice, constestaţia legii antifumat depusă la CCR este semnată de senatori, de la toate partidele politice, în rândul cărora se numără, senatorul ALDE Cristiana Anghel, senatorul PNL Corneliu Dobritoiu, senatorul PSD Lucian Şova, senatorul UDMR Verestoy Attila, precum şi senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button