Politic

Laszlo Tokes, denunţ penal pentru instigare la ură şi discriminare împotriva preşedintelui Klaus Iohannis

 

În urma declaraţiei privind autonomia Ţinutului Secuiesc, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), prin preşedintele Laszlo Tokes, şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), prin preşedintele Balazs Izsak au depus la ÎCCJ un denunţ penal împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză de instigare la ură şi discriminare.

„Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, prin Laszlo Tokes, preşedinte, şi Consiliul Naţional Secuiesc, prin Balázs Izsak, preşedinte, au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) un denunţ penal împotriva preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, considerând că pârâtul se face vinovat de comiterea infracţiunii de instigare la ură şi discriminare săvârşită prin declaraţia televizată din data de 29 aprilie 2020. Declaraţia încriminată va trebui să conducă la continuarea urmăririi penale după încetarea mandatului prezidenţial. Textul are trei lacune principale: nu este adevărat, incită publicul român împotriva celor două categorii de persoane vizate, ungurii şi pesediştii şi poate altera relaţiile de vecinătate cu Ungaria. Preşedintele Romȃniei are memorie scurtă, despre dezlipirea Ardealului, în anul 2014 a afirmat exact contrariul! Preşedintele Klaus Johannis, în faţa camerelor, a recurs la metoda obişnuită, global răspândită de multă vreme, şi anume aceea de a prezenta oponenţii politici ca fiind străini de neam şi trădători de ţară. Pare să uite faptul că, în calitate de preşedinte al României, este şeful unui stat în care coexistă multe naţionalităţi, astfel că a emite declaraţii, de un dispreţ şi de o aversiune etnică vădite, care fac trimitere la cea mai numeroasă minoritate din România ca la un inamic al statului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare prevăzută şi pedepsită de art. 360 C.Penal”, au menţionat liderii CNMT şi CNS.

„Jo napot kivanok, PSD. Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, este declaraţia pe care preşedintele Klaus Iohannis a făcut-o la Palatul Cotroceni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button