Ladislau Hathazi a intrat în competiția pentru desemnarea candidatului PNL la Primăria Brașov
Fost viceprimar al Brașovului, în perioada 1996-2000 și fost consilier local timp de 12 ani (până în 2008), liberalul Ladislau Hathazi și-a depus la PNL Brașov cererea de înregistrare a candidaturii la funcția de primar al municipiului reședință de județ. Dacă se va impune în competiția internă, el va deveni candidatul PNL în alegerile care vor avea loc anul viitor.
Întrebat de mytex.ro care a fost motivația acestei decizii, Hathazi ne-a declarat: „Consider că am acumulat o experiență politică și administrativă pe care doresc s-o folosesc pentru comunitatea brașoveană. Sunt brașovean din tată-n fiu, iubesc acest oraș și oamenii săi și doresc să contribui la dezvoltarea în continuare a comunității noastre. Intenționez să fac echipă în primul rând cu Adrian Gabor, pe care îl voi susține pentru funcția de viceprimar, și cred că aceasta este o soluție care satisface ambele grupări care formează PNL Brașov, mă refer la aceea care provine din vechiul PNL și aceea care provine din PDL. Suntem o echipă care unește PNL Brașov, lucru foarte important mai ales în perspectiva bătăliilor electorale care urmează”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.