La Stupini vor fi alocate gratuit tinerilor indreptatiti 400 de loturi pentru case

Edilii municipiului Brasov au stabilit noi criterii de acordare a
suprafetelor construibile
Cele patru modele de case care urmeaza sa fie construite pentru tinerii ce vor beneficia de terenuri gratuite conform Legii nr. 15/2003 vor fi supuse aprobarii plenului Consiliului Local Brasov in viitoarea sedinta ordinara.
Precizam ca la inceputul lunii iulie Comisia de aplicare a prevederilor acestui act normativ amintit s-a intrunit pentru evaluarea preliminara a dosarelor depuse in baza legislatiei sus-mentionate. „Au fost purtate discutii cu mai multi investitori in vederea gasirii unei solutii legale astfel incat o persoana juridica sa construiasca acel cartier, iar beneficiarii sa isi aleaga modelul. In prezent, reprezentantii municipalitatii verifica fiecare dosar in parte pentru a se vedea daca criterii de eligibilitate sunt indeplinite. Singurul plan urbanistic zonal aprobat pentru aplicarea Legii este cel din cartierul Stupini, unde sunt aproximativ 400 de loturi”, ne-a declarat viceprimarul Gabriel Andronache.
In luna ianuarie, deoarece numarul de solicitari depasea numarul de loturi disponibile, CL Brasov a stabilit criterii suplimentare. Clauzele stabilite de Consiliul Local vizeaza o dovada a bonitatii financiare, a venitului mediu net al persoanei, o dovada a faptului ca parintii tinerilor nu detin sau nu au detinut teren in intravilanul Brasovului, iar suprafata locuibila detinuta in prezent, precum si declaratia sotiei/sotului ca nu detine si nu a detinut in proprietate locuinta sau teren destinat construirii.
„Dupa ce se vor realiza lucrarile la retele tehnico-edilitare, forul deliberativ local urmeaza sa aprobe proiecte de hotarari pentru fiecare atribuire si respingere in parte. Tot atunci se va aproba si publica lista beneficiarilor”, a precizat Andronache.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




