Politic

Klaus Iohannis: „Lupta anticorupție este dusă cu determinare, chiar dacă unii politicieni încă nu s-au împăcat cu acest gând”

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, în cadrul evenimentului „United Way Roundtable On Philanthropy”, care se desfășoară la București, că lupta anticorupție este dusă în România cu „determinare” și cu „rezultate foarte bune”, chiar dacă unii dintre politicieni nu s-au împăcat cu acest gând.

„Afirm fără rețineri că România este o țară stabilă și sigură atât pentru cetățenii săi, cât și pentru partenerii noștri internaționali. În aproape trei decenii de la căderea comunismului, am devenit membri importanți ai Uniunii Europene și ai NATO, iar astăzi suntem un furnizor de securitate și stabilitate în regiune. Mai mult, România este o țară cu o economie în expansiune, care devine un pol de atracție pentru mulți investitori români și străini. Avem o democrație din ce în ce mai consolidată, cu o luptă anticorupție pe care o ducem cu determinare și cu rezultate foarte bune, chiar dacă unii politicieni încă nu s-au împăcat cu acest gând”, a arătat șeful statului.

În opinia sa, eliminarea flagelului corupției este o condiție esențială pentru a construi o „societate dreaptă, cu o distribuție echitabilă a resurselor între cetățenii săi”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare