Politic

Klaus Iohannis: „Cred în puterea culturii de a reuni oamenii”

 

Preşedintele Klaus Iohannis a postat, în această seară, pe pagina sa de socializare, mai multe impresii despre Festivalul de la Salzburg, unde a fost invitat de onoare al preşedintelui Austriei. În acest context, şeful statului a afirmat că el crede în „puterea culturii de a reuni oamenii”, fiind un susţinător al evenimentelor culturale, care fac oraşele ce le găzduiesc să vibreze şi să fie pline de viaţă. „Am participat astăzi la deschiderea oficială a Festivalului de la Salzburg, în calitate de invitat de onoare al Preşedintelui Austriei, domnul Heinz Fischer. Festivalul, care se desfășoară în locul nașterii lui Wolfgang Amadeus Mozart, reunește iubitori de muzică, operă și teatru din toate colțurile lumii și reprezintă o tradiție, fiind organizat încă din anul 1920. Cred în puterea culturii de a reuni oamenii și sunt un susținător al evenimentelor culturale, care fac orașele ce le găzduiesc să vibreze, să fie pline de viață, promovând totodată identitatea acelui loc”, a scris Klaus Iohannis. Reamintim că azi, preşedintele României s-a întâlnit cu omologul său austriac. Pe parcursul întrevederii, oficialii au discutat despre relaţiile dintre cele două ţări, dar şi teme de actualitate ale agendei europene şi internaţionale.

Foto: Facebook/Klaus Iohannis

Citiţi şi:

Protest împotriva eutanasierii câinilor, în timpul vizitei preşedintelui României în Austria

Iohannis s-a întâlnit cu președintele Austriei

Klaus Iohannis, vizită în Austria. Președintele şi soţia sa, invitaţi la Festivalul de la Salzburg


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare