Politic

Klaus Iohannis: Actualul guvern nu este al meu

 
Președintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că în ultimul an s-a putut remarca un climat social lipsit de răfuieli zilnice între președinte și guvern. „O stare de spirit și un climat se schimbă în ani. Totuși, cred că realizăm cu toții că nu mai avem răfuieli zilnice între președinte și prim-ministru, că nu se mai duc războaie inutile împotriva unor instituții întregi și nu se mai duc războaie inutile împotriva unor instituții întregi și nu se mai inventează conflicte, pentru un joc politic de conjunctură. Am arătat că putem lucra împreună – guvern, partide, instituții, societate civilă,  patronate, sindicate – pentru a crea acel climat social în care evoluăm normal și predictibil. Există ceva mai mult calm, mai multă înțelegere, păstrând însă dezbaterea și concurența pe scena politică”, a explicat șeful statului.
El a adăugat că sunt lucruri care îl deranjează la actualul guvern, dar „că nu toate se rezolvă oe scena publică”.
„Unii au vorbit despre acest guvern ca și cum ar fi «al meu». Nu e guvernul meu. Acest guvern a fost o soluție până la alegerile din toamna acestui an, generată de o situație de criză și la care au subscris cele mai importante partide politice. Deci este Guvernul României”, a subliniat președintele.
Declarațiile au fost făcute la Timișoara, la deschiderea Conferinței „Diaspora în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button