Klaus Iohannis a pierdut o casă, la Braşov!
Curtea de Apel Brașov a decis azi, printr-o sentinţă definitivă, soarta unui imobil din Sibiu, care aparţinea familiei lui Klaus Iohannis. Astfel, familia lui Klaus Johannis a pierdut definitiv imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu nr 29. Sentința vine după 16 ani de procese, care s-au judecat la instanțe din Brașov, Sibiu, Alba și București.
Anul trecut, Tribunalului Brașov a anulat contractul de vânzare-cumpărare al imobilului din centrul Sibiului. Sentinţa de azi, de la recurs, a menținut această decizie.
„Respinge recursul formulat de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine. Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată în recurs, formulată de intimaţii reclamanţi Antonescu Elisabeta, Oargă Ioan, Oargă Steluţa Ancuţa, Oargă Ioan Adrian. Irevocabilă“, se arată pe site-ul Curţii de Apel Braşov.
Imobilul din centrul Sibiului a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea. După decesul acestora, averea a trecut în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care a decedat ulterior, fără a avea copii. Casa a trecut în proprietatea statului, iar în 1997 a fost cumparată de chiriaşi. Doi ani mai târziu, contractele de vânzare-cumpărare ale acestor foşti chiriasi au fost anulate la cererea lui Ioan Bastea, care a arătat că este un nepot al soţilor Ghenea, arată turnulsfatului.ro. După anularea acestor contracte, casa a ajuns în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat şi părţile de proprietate ale urmaşilor lui Nicolae Bastea. Foştii chiriaşi au cerut în instanţă anularea actelor care au dus la noua stare de fapt şi azi au câştigat procesul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.