Jumătate de milion de lei, de la Brașov pentru Suceava

Jumătate de milion de lei, de la Brașov pentru Suceava
Așa cum anunțam, consilierii județeni au fost convocați miercuri, într-o ședință extraordinară, pe ordinea de zi fiind doar două puncte, proiectele de hotârâre fiind legate între ele. Astfel, la propunerea președintelui CJ Adrian Veștea, județul Brașov a scos 500.000 de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziția administrației județene, pentru a ajuta județul Suceava, mai precis localitățile în care inundațiile din iulie au făcut ravagii.
Conform publicației „Monitorul de Suceava”, președinte Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat de săptămâna trecută că încă un județ se alătură demersului autorităților sucevene de a reconstrui Broșteniul, oraş grav afectat de calamități.
Gheorghe Şoldan spus că a vorbit miercuri (6 august – nota red.) la telefon cu președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care i-a transmis că județul Suceava poate conta pe sprijinul brașovenilor.
Dar decizia de-a aloca 500.000 de lei din fondul de rezervă bugetară pentru a sprijini comunitățile afectate de inundații din județul Suceava a trebuit supusă aprobării legislativului județean brașovean.
Tot pentru acest lucru, plenul CJ a avut de aprobat și rectificarea bugetului judeţului Braşov pe anul în curs.
„Îi mulțumesc domnului președinte Veștea și le mulțumesc tuturor brașovenilor, în numele sucevenilor. Este un nou gest care ne arată, încă o dată, că solidaritatea nu are granițe. Și nici culoare politică”, a transmis Şoldan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




