Județul BRAȘOV. De la asistentă medicală a devenit om de afaceri, iar acum… viceprimar
O fostă asistentă medicală, administrator de firmă, a fost numită în funcția de viceprimar al orașului Râșnov.
„Consiliul Local Râșnov a ales astăzi viceprimarul orașului. Conform Legii administrației publice locale, viceprimarul este ales cu votul majorității consilierilor locali în funcție, din rândul acestora.
Noul viceprimar al orașului Râșnov este dna Sandu Mariana Dorina Carmen, consilier local din partea PNL, aflată la primul mandat.
Este absolventă a Liceului Sanitar (1992), iar până în 1999 a lucrat ca asistent la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și la un cabinet de medicină de familie. În 1998 a absolvit Facultatea de Drept, profilul Științe Juridice. În 2008 a obținut diploma de master în Sisteme de Drept Public și Instituții Publice, la Facultatea de Drept și Sociologie a Universității Transilvania Brașov. Din anul 2000 își administrează propria firmă. Este căsătorită și mamă a doi copii cu vârste de 18 și 20 de ani”, au informat reprezentanții Primăriei Râșnov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.