Jean-Claude Juncker: UE nu ar trebui să cedeze emoțiilor primare după atentate
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus azi că ţările Uniunii Europene nu ar trebui să cedeze emoțiilor primare de respingere a refugiaților, după valul de atentate de vineri seară din Paris. „Acesta nu a fost un atac împotriva Franței și Parisului, ci un atac împotriva valorilor universale“, a mai spus Juncker, conform Reuters. De asemenea, a mai afirmat că atacatorii din Franța erau criminali, nu solicitanți de azil. Jean-Claude Juncker a făcut declaraţiile într-o conferință de presă în marja summitului G20 din Antalya (Turcia). Acesta consideră că atacurile din Paris nu trebuie să antreneze o schimbare radicală a politicii europene în privința primirii de refugiați.
Șeful serviciului german de informații interne (BfV), Hans-Georg Maassen, a făcut apel la aplicarea unor proceduri de înregistrare a miilor de refugiați care intră zilnic în Germania. Acesta a atras atenția că extremiștii ar putea exploata situația haotică legată de fenomenul migrației, arată agenţiile de presă. „Este posibil ca, odată cu refugiații, să vină și teroriștii, dar credem că probabilitatea este destul de scăzută“, a declarat Hans-Georg Maassen, într-un interviu.
Citiţi şi:
Atentate la Paris: „Fiasco al serviciilor de informații“!
TEROARE în Turcia. Un kamikaze s-a aruncat în aer în timpul unui raid al poliției
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.