Politic

Jandarmeria s-a mai făcut o dată de baftă. De data asta cu filmulețele ei

Chiar nu e nimeni care să gândească în conducerea acestei instituții?

 

Într-o încercare – demnă de manipulările primitive din perioada proletcultistă – de a se disculpa după intervenția brutală de la mitingul din 10 august, Jandarmeria Română a publicat, pe pagina sa de Facebook (pagină al cărei rating a ajuns la minin) două filmulețe. Unul conținând colaje de la mitingul respectiv, din care au fost eliminate cu grijă orice agresiuni împotriva manifestanților pașnici și a unor cetățeni, inclusiv străini, care nu participau la miting, iar jandarmii din Piața Victoriei sunt foarte aproape de imagine unor inofensive floricele pe câmpii. Altul, cuprinzând filmări de la „intervențiile forțelor de ordine din UE și SUA”. Numai că, ce să vezi? În nici una dintre aceste imagini din străinătate „forțele de ordine” nu dau cu gaze direct în ochii unor protestatari nonviolenți, de la 30-50 de centimetri, cum s-a întâmplat în Piața Victoriei, nu snopesc în bătaie protestatari care nu se manifestă cu violență, ba chiar ridică mâinile în semn de non-combat, nu lovesc bestial oameni puși la pământ și încătușați, nu gazează manifestanți timp de 4 ore, încontinuu (și, mai ales, nu gazează grupuri pașnice ce manifestanți, cum au făcut subordonații mult-prea-credinciosului Cucoș)… Și încă ceva: cei ce se mai pricep la internet, au descoperit și sursa imaginilor oferite drept încercare de justificare a injustificabilului: canalul de Youtube al televiziunii Russia Today. Ceea ce explică destule…

Iată și câteva reacții ale postările Jandarmeriei:

* „Chiar nu e nimeni cu cap pe acolo pe la voi??? Mergeți din gafe în gafe! Opriți-vă, nu perseverați!”

* „Incredibil… problema e că ei chiar așa gândesc! Tot ne spuneau liderii PSD că în afară se mai dă și cu tunu cu apă, și cu gaze…”

* „Austria, America, Germania, Italia și orice țară vreți voi nu are atâția condamnați în guvern sau parlament. Contraziceți-mă!”

* „Ce vor să spună cu acest filmuleț este ca… dau. Se fac mai tare de rușine. Doar rușii îi aplaudă. Așteptăm cu interes episodul 2 din seria «Ionuț jandarmul și prietenul din copilărie»”.

* „Ăsta îi felul lor de a zice: am greșit?”

* „Ăluia, săracul, de a ridicat mâinile și i-au dat cu pulanul peste față de i-au zăpăcit gândurile, după care a mai tăbărât un jandarm cu picioarele nu-i spuneți nimic?!”

* „Chiar nu aveți pic de rușine și pic de respect pentru această țară??? De ce încercați să vă scuzați acțiunea nejustificată??? Sunteți PENIBILI !!! Și sunteți lingăii PSD-ului, fără doar și poate!!!!”

* „Nu văd (în al doilea film – n.m.) pe nici unii gazând oameni inocenți, BĂTÂND BĂTRÂNI, scoțând turiști israelieni din taxiuri, BĂTÂND JURNALIȘTI sau oameni care stau cu mâinile sus!!!! RUȘINE!”

* „Bă, da’ insistați în prostia și nesimțirea voastră, vă zbateți ca în mlaștină. Ați acționat la ordin politic, nu aveți nici un argument împotrivă! Sunteți huliganii de pe 10 August, voi ați instigat! 
Stați acasă, nu mai avem nevoie de voi! Sunteți doar niște paznici necalificați, cu prea multă autoritate! Aveți idioți cu grad de colonel care nu au nici un fel de studii, doar recomandări politice și rădăcini în fosta securitate. Prin tot ce ați făcut și prin modul în care vă justificați incompetența ați reușit să înrăiți populația decentă, asta spune multe despre voi! Sunteți la fel de urâți și disprețuiți precum cei din PSD! Provocați scârbă când apăreți pe undeva”.

* „Lașilor! Ieșiți și recunoașteți de unde ați avut comanda și lăsați-ne dracu’ cu prosteala asta, ca s-au dus de mult vremurile când poporul român era prostit cu orice!”

* „S-a dat cu gaze de la bun început direct în fața unor oameni care nu faceau nimic, sunt filmulețe și poze care arată adevărul. Eu strângeam gunoiul de pe jos cu o fată și un prieten și ați dat cu jeturi lacrimogene direct în zona capului, fără să facem nimic”

* „Voi aveți copii? Cum ați reactiona dacă cineva ar da cu acest gaz în ei?”

* „Eu zic că în acest moment Jandarmeria Română, prin acest clip, incită spiritele și mai tare! Voi ați acționat cu ferocitate împotriva tuturor oamenilor care protestau în piață. Deci, nu ne mai aburiți cu alte țări și nu uitați că și voi sunteți români” 

* „Chiar nu aveți limită! Voi credeți că postarea asta o să ajute pe cineva??? Nu sunteți pe treaba voastră! Tocmai v-ați mai câștigat niște «simpatizanți» care o să vă umple frigiderul! Sunteți jalnici! Nu uitați, o să vă vină rândul și vouă și o să vă dați seama că ați fost doar niște marionete pentru jocurile murdare ale Psdului… Sper să nu fie prea tarziu. Lașilor!”

* „Făceați un bine dacă v-ați fi oprit din a mai publica astfel de lucruri. Că sunteți penibili, ne-am convins destui, dar deja picați într-o mizerie excesivă”

* „Sunteți penibili. Această «scuză» nu face decât să vă culpabilizeze și mai mult” 

* „În loc să iesiți și să aratați că aveți onoare în fața cetățenilor, încercați încă o manipulare ieftină!!! Ne este scârbă de voi și de abuzurile voastre și da, a dat paharul pe afară, veți face pușcărie cei care ați bătut oamenii nevinovați!!!!!”

* „Deja sunteți penibili cu montajul ăsta. Sunteți o turmă de ciobani care trudesc pe moșia unui condamnat penal”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button