Politic

Iohannis, nemulțumit de modificările aduse legii vânătorii

 

Președintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Legii de modificare și completare a Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic, considerând că intervențiile legislative sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate și să afecteze protejarea unor specii cinegetice.

Spre exemplu, potrivit cererii de reexaminare, prin modificările aduse prevederilor articolului 4 alineatul (1) din Legea nr. 407/2006 (Art.I pct. 2 din legea transmisă la promulgare) se înlătură, pentru vânători, obligația de a avea consimțământul proprietarului terenului pe care se desfășoară vânătoarea, al asociației de proprietari sau al celui mandatat de aceștia în acest scop, instituindu-se, astfel, vânătorilor un drept de servitute legală asupra terenurilor aflate în proprietatea altor persoane.

În cererea de reexaminare se mai arată că, prin modificarea Anexei 1 a Legii nr. 407/2006, perioadele de vânătoare pentru o serie de specii de păsări au fost prelungite. „O asemenea reglementare contravine însă legislației europene în materie și poate conduce la declanșarea de sancțiuni pentru statul român”, se explică în document.

Totodată, șeful statului a semnalat că Legea privind modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic, în forma transmisă la promulgare, cuprinde 63 de modificări și completări asupra unei legi care conține numai 58 de articole.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google