IOHANNIS, despre ultima decizie a Curţii Constituţionale

Președintele Klaus Iohannis a luat act de hotărârea Curţii Constituţionale în cazul senatorului PSD Dan Șova. „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârile Curţii Constituţionale privind cererile de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională formulate de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii. Caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, prevăzut de Legea fundamentală, impune Senatului să acţioneze în acord cu soluţia pronunţată miercuri, 8 aprilie a.c.”, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat oficial. Amintim că șeful statului se află în concediu.
Curtea Constituţională a respins sesizările înaintate de PNL și de președintele Klaus Iohannis în cazul votului legat de Dan Șova. S-a admis, însă, sesizarea făcută de CSM, constatându-se că există un conflict rezultat din faptul că Senatul nu a publicat hotărârea privind rezultatul votului pe solicitarea justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare.
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a spus azi că decizia Curţii Constituţionale obligă Senatul să redacteze hotărârea care s-a luat la votul pentru ridicarea imunităţii lui Dan Șova. De asemenea, Alina Gorghiu cere demisia președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar și a lui Victor Ponta.
PNL. Ponta și Tăriceanu trebuie să demisionze
Vezi ce a decis Curtea Constituţională, despre cazul Șova!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





