Politic

Iohannis: „Democraţia este astăzi un bun naţional“

 

Klaus Iohannis ţine un discurs, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

De la ora 11.00, Klaus Iohannis va participa la parada militară organizată de 1 Decembrie în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti. La ora 14.00 va susţine, de la Palatul Cotroceni, o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatre de operaţii.

Principalele declaraţii:

„1 decembrie nu este doar o celebrare a trecutului… România se defineşte astăzi…

Putem spune, fără teama de a greşi, că democraţia este astăzi un bun naţional, că avem deja o conştiinţă civică democratică puternic înrădăcinată. Cei care au trăit în vremea dictaturii şi au experienţa unui trecut marcat de autoritarism ştiu să preţuiască valorile câştigate prin jertfă, iar cei mai tineri dintre noi, născuţi liberi, nu ar mai concepe o altfel de viaţă decât cea trăită în spiritul afirmării propriilor aspiraţii, al dreptului de a vorbi, de a alege, de a contesta şi participa. România este o democraţie pe care cetăţenii o fac puternică“.

„ Nu în ultimul rând, acest 1 Decembrie este încă un pas spre acel viitor pe care ni-l dorim cu toţii şi despre care voi vorbi mereu până când va deveni realitate – acela al unei Românii cu adevărat puternice!

Peste trei ani vom sărbători Centenarul Marii Unirii şi vom avea prilejul unui bilanţ al celor o sută de ani de modernitate. Dar, în acelaşi timp, va fi momentul pentru a proiecta următoarea sută de ani, pentru a afirma cu tărie ce fel de Românie vrem să lăsăm generaţiilor care vin după noi.

Cred că din această viziune pentru următorul secol nu vor putea lipsi educaţia şi cunoaşterea, respectul pentru valorile materiale şi spirituale, pentru moştenirea culturală şi patrimoniu, pentru toate acele lucruri care definesc ingeniozitatea, creativitatea şi ambiţia acestui popor“.

„Ştiu că a fost un an dificil pentru toată lumea, marcat chiar recent de evenimente tragice, care ne-au reamintit câte lucruri încă nu funcţionează, câte lipsuri grave avem în toate sistemele. Dar au scos la iveală şi exemple de curaj, dăruire şi determinare, şi mai ales o profundă dorinţă de schimbare. Acestei dorinţe de schimbare va trebui să îi răspundem în anul ce urmează cu toţii – oameni politici, instituţii, partide, societate civilă, presă. Putem privi Ziua Naţională din acest an ca pe un nou început”, a spus preşedintele, în mesajul său.

 

Revenim cu amănunte

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare