Politic

Iohannis: „Cetăţenii aşteaptă de la SRI două lucruri…“

 

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit azi la bilanţul Serviciului Român de Informaţii. „Astăzi, la bilanţul SRI, am mulţumit celor care, prin profesionalismul lor, fac România mai sigură într-o perioadă cu multe probleme și riscuri de securitate. SRI contribuie la profilarea României ca furnizor de securitate în regiune. Am remarcat totodată contribuția esențială a Serviciului la lupta împotriva corupției şi a rețelelor de evaziune și crimă organizată.

Avem însă restanţe în materie de legislaţie. Trebuie să reluăm discuția cu privire la legile din domeniul securității cibernetice, precum și la ansamblul reglementărilor în domeniul securității naționale. Este nevoie de o reformă legislativă, care necesită timp, dezbatere și coordonare, dar care nu mai poate întârzia. Într-o democrație consolidată, politicile şi strategiile de securitate trebuie să beneficieze de un cadru de dezbatere şi susţinere la nivelul societăţii civile“, a spus acesta pe contul său de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannnis a mai afirmat azi că „cetăţenii aşteaptă de la Serviciu două lucruri în mod special: să fie în siguranţă şi să le fie respectate drepturile şi libertăţile. În ambele direcţii, SRI are o datorie importantă“, conform Mediafax. 

Citiţi şi:

Hellvig, despre SRI: „Am prevenit orice atentat în România“

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button