Politic
Iohannis are a doua rundă de consultări cu partidele!
Președintele Klaus Iohannis va avea azi cea de-a doua rundă de consultări cu UDMR, UNPR, ALDE și grupul minorităților naționale. Consultările încep de la ora 11.00 şi se fac în vederea desemnării premierului. Ieri, șeful statului a avut consultări cu PSD și PNL.
PSD a propus varianta ca Liviu Voinea să fie desemnat premier și un guvern politic. În schimb, PNL a precizat că este de acord cu varianta unui guvern și a unui premier tehnocrat, așa cum a propus președintele Klaus Iohannis. Liberalii au renunțat la ideea organizării de alegeri anticipate, conform Agerpres. De asemenea, Vasile Blaga a precizat că liberalii nu vor vota niciodată propunerea PSD.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.