Investițiile și lucrările de modernizare au lăsat „urme grele” în vistieria Predealului

Pentru anul 2010, stațiunea va avea un grad de îndatorare de 24%
Efectele crizei economice care s-au făcut simțite puternic în rândul administrațiilor locale din mai tot județul s-au cumulat, în cazul orașului Predeal, cu numeroasele investiții pe care autoritățile locale le-au pornit de ani buni pentru modernizarea stațiunii.
Cu un total al veniturilor din 2009 de 35 de milioane de lei, bugetul predelean a avut, în mai multe rânduri, nevoie de „infuzii” de fonduri, astfel că specialiștii Primăriei orașului prognozează un grad de îndatorare al localității de 24%, raportat la veniturile bugetare înregistrate în ultimii trei ani. Până în momentul de față, stațiunea are – la capitolul datorii – o emisiune de obligațiuni în valoare de patru milioane de lei din 2006 și scadentă în 2016, dar și un credit bancar în valoare de 6,5 milioane de lei, accesat în 2005 și având scadența în 2020. Mai mult, efectele crizei economice din acest an
i-au determinat pe edili să solicite plenului Consiliului Local acordul în vederea unui nou împrumut. Ca atare, aleșii stațiunii au decis contractarea unui nou împrumut bancar în valoare de 5,5 milioane de lei ce urmează să fie achitat de oraș în termen de cinci ani.
Finanțări de circa 16 milioane de lei
În condițiile în care, dispunând de venituri proprii relativ reduse în condițiile în care orașul numără cu puțin peste 3.000 de locuitori cu drept de vot, administrația locală a trebuit
să-și îndrepte atenția spre alte surse de finanțare pentru dezvoltarea orașului. Astfel, după cum ne-a declarat Florica Kaycsa, șefa Serviciului Contabilitate-Buget din cadrul Primăriei Predeal, „în acest an, majoritatea investițiilor le-am finanțat cu bani din alte surse. Am beneficiat de 13,5 milioane de lei pentru extinderea și modernizarea domeniului schiabil în cadrul Programului Național «Schi în România», bani cu care am început deja activitățile de pregătire a Festivalului Olimpic pentru Tineretul European din 2013”. De asemenea, Predealul a fost în 2009 beneficiarul a 1,5 milioane de lei acordați de Guvern prin Consiliul Județean Brașov, în baza HG 577, pentru reabilitarea unor drumuri interioare ale orașului. „Nu în ultimul rând, am mai primit un milion de lei pentru modernizarea rețelelor de apă în baza Ordonanței de Guvern nr. 7 și alți 323.000 de lei pentru efectuarea unor măsurători topografice”, a menționat sursa citată.
În 2010, scad veniturile proprii
În momentul de față, edilii predeleni susțin că nu înregistrează restanțe la plata utilităților sau la ale altor lucrări. Ba mai mult, conform declarațiilor reprezentanților Primăriei, „nu am avut probleme nici cu plata profesorilor din oraș, întrucât am primit sumele necesare din cotele defalcate. Lucrările la diversele investiții au fost oprite de câteva săptămâni, atât din cauza condițiilor meteorologice, cât și pentru a preîntâmpina acumularea de datorii”. Și în cadrul administrației predelene au fost făcute reducerile cheltuielilor de personal, potrivit deciziei Guvernului, astfel că sporul de stres neuropsihic de 15% prevăzut în contractul colectiv de muncă a fost anulat, iar în lunile noiembrie și decembrie, fiecare angajat al Primăriei și din instituțiile subordonate a avut câte două zile de concediu fără plată.
În ceea ce privește situația bugetului aferent anului 2010, edilii sunt oarecum îngrijorați de decizia Consiliului Local de a reduce și chiar de a anula anumite taxe care alimentau bugetul localității, motiv pentru care estimează o scădere de până la 20% a veniturilor bugetare proprii. „În aceste condiții ne vom axa în principal pe obținerea de finanțări nerambursabile guvernamentale sau din fonduri europene pentru a ne continua investițiile”, au precizat sursele citate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



