Invalidarea deputatului AUR de BRAȘOV Francisc Tobă, pe masa Parlamentului
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, o solicitare a grupului parlamentar AUR referitoare la invalidarea mandatului lui Francisc Tobă, ales deputat pe listele partidului. Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul Revoluției din decembrie 1989.
Potrivit adresei transmise Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, Francisc Tobă nu mai are calitatea de membru al Alianţei pentru Unirea Românilor, fiind exclus din partid, scrie Agerpres.
În consecinţă, AUR a solicitat Biroului permanent să constate “încălcarea prevederilor legale privind condiţiile de eligibilitate” în cazul lui Francisc Tobă şi să propună invalidarea mandatului de deputat al acestuia, ales în circumscripţia electorală Braşov.
AUR solicită, totodată, validarea mandatului de deputat pentru Raluca Maria Borta care este următoarea persoană aflată pe lista de candidaţi a partidului în circumscripţia electorală Braşov şi îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege.
Solicitarea AUR a fost trimisă Comisiei de validare privind mandatele de parlamentar.
Francis Tobă a fost ales deputat de Brașov din partea AUR.
Militar de carieră, Francisc Tobă a intrat în politică după Revoluţie, devenind vicepreşedinte al FSN Sibiu. Ulterior, Francisc Tobă a intrat şi în Parlament trimis de FDSN, a scris EpochTimes. Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea ce a avut loc în Sibiu, în timpul Revoluţiei, semnala pe Facebook protestatarul Marian Ceauşescu. În acest dosar, clasat în 2010, sunt peste 700 de victime. Potrivit presei, lt.col. (r) Francisc Tobă a fost acuzat de tentativă de omor deosebit de grav şi complicitate la tratamente neomenoase.
Presa a relatat despre Tobă că împreună cu Lt. Col. Dragomir Aurel, începând cu data de 22.12.1989, însoţiţi de militari în termen, înarmaţi, ar fi ridicat din secţiile Spitalului Judeţean Sibiu mai multe persoane rănite, în ciuda insistenţelor cadrelor medicale. Aceştia au fost duşi într-o sală de sport unde ar fi fost bătuţi de militari. Francis Tobă a fost ales deputat de Brașov din partea AUR.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.