Întâlnire Trump – Putin fără a se fi încheiat vreun acord

Întâlnire Trump – Putin fără a se fi încheiat vreun acord.
În Alaska, la Anchorage, președintele american Donald Trump s-a întâlnit pe covorul roșu cu omologul său rus Vladimir Putin. Cei doi au schimbat câteva cuvinte în fața unei inscripții Alaska 2025, după care, lucru rar pentru Putin, au urcat în mașina blindată a lui Trump pentru a ajunge la locul reuniunii.
Întâlnirea Trump – Putin din Alaska a fost extrem de așteptată de omenire, dorindu-se a se pune capăt războiului din Ucraina. S-a vorbit şi că ruşii au pretenţii teritoriale în Ucraina pentru a înceta conflictul.
Vladimir Putin a fost însoţit de ministrul de externe Serghei Lavrov şi de consilierul său diplomatic Iuri Uchakov, în timp ce Donald Trump i-a avut alături pe secretarul de stat Marco Rubio şi emisarul special în Rusia, Steve Witkoff.
Întâlnire Trump – Putin fără a se fi încheiat vreun acord
Cele două părţi au plecat de la reunire fără a fi încheiat un acord, însă evenimentul a fost catalogat atât de SUA, cât şi de Rusia constructiv şi productiv, aşa cum s-a relatat în conferinţa de presă comună, conform 7sur7.be.
„Am căzut de acord asupra multor, multor puncte. Aș spune că există câteva puncte importante asupra cărora nu am ajuns încă la un acord, dar am făcut unele progrese”, a declarat Donald Trump.
„Depinde cu adevărat de președintele Vladimir Zelenski să realizeze acest lucru (pacea în Ucraina – n.r.). Și aș spune că și țările europene trebuie să se implice puțin. Dar depinde de președintele Zelenski. Și dacă vor dori, voi fi prezent la următoarea întâlnire”, a spus Trump, ulterior, la Fox News.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


discount flexeril cyclobenzaprine purchase from uk
get flexeril cyclobenzaprine uk online
buying dutasteride australia cheap
ordering dutasteride price from cvs
purchase gabapentin on internet
buy gabapentin generic online canada
online order fildena purchase in the uk
buy fildena australia over the counter
itraconazole buy fedex
itraconazole overnight delivery no r x
cheap staxyn cheap uk buy purchase
staxyn in canada pharmacie
cheapest buy avodart uk cheapest
cheapest buy avodart no prescription mastercard
order xifaxan online mastercard accepted
cheap xifaxan for sale usa
koupit kamagra v sydney
nákup kamagra se slevou