Politic

„În Brașov, școala va începe în bune condiții!”

A anunțat ieri primarul George Scripcaru, prezentând investițiile realizate

  • logomytex.png
 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a dat ieri, într-o conferință de presă, asigurări că anul școlar viitor va începe în condiții bune în municipiu, chiar dacă la unele unități de învățământ sunt încă lucrări în desfășurare. Primarul a spus că au fost efectuate lucrări de investiții la șapte grădinițe, trei școli și patru licee, unde s-au realizat intervenții începând de la construirea de noi corpuri de clădire, mansardări, reparații capitale, izolări termice sau înlocuirea acoperișurilor etc.. Costurile acestor lucrări au însumat 29,6 milioane de lei.
Au mai fost realizate reparații, constând în igienizări, reparații grupuri sanitare, tâmplărie, acorperișuri, zugrăveli și reabilitări ale hidroizolațiilor la 27 de grădinițe, 14 școli și 21 de licee,  sumele achitate de la bugetul local fiind de 3,5 milioane lei.
„Nu avem nici o școală care să nu aibă autorizație sanitară de funcționare, așa că școala va începe în bune condiții pe data de 13 septembrie. Lucrările sunt în regulă, iar cele în curs de desfășurare nu vor afecta desfășurarea normală a cursurilor. Ne-am preocupat ca toate lucrurile să fie puse în ordine după comasări. Toți elevii vor putea merge la cursuri!”, a declarat primarul George Scripcaru.

Peste 2.700 de elevi vor primi rechizite
Municipalitatea brașoveană a făcut și achizițiile necesare pentru implementarea Proiectului „Primul ghiozdan”. Acțiunea, care va debuta înainte de 15 septembrie sau chiar înainte, vizează ca, începând cu acest an școlar, elevii de clasa I, precum și pentru cei ce provin din medii defavorizate să beneficieze de ghiozdane și rechizite.
„De implementarea proiectului se vor ocupa consilierii locali, fiecare având o zonă de care va trebui să răspundă, precum și reprezentanții consiliilor de administrație ale școlilor din oraș”, ne-a declarat ieri primarul Brașovului, George Scripcaru.
De programul „Primul ghiozdan”  vor beneficia peste 2.000 de elevi care vor păși prima dată la școală în acest an și 700 de elevi din clasele primare, gimnaziale și liceale, care fac parte din familii cu probleme financiare. Această ultimă categorie de copii va primi pachete de rechizite prin Programul „Vreau să fiu elev”, inițiat de Guvernul României.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google