În 2011 va continua programul de comasare a școlilor din municipiu

Viceprimarul Adrian Gabor a avut ieri o întrevedere cu factorii de decizie ai unităților de învățământ din municipiul Brașov vizate pentru comasare în anul 2011, detaliind maniera în care se va produce acest demers. Viceprimarul ne-a declarat că lista privind comasările urmează să fie realizată în următoarele două-trei săptămâni. Pe de altă parte, Gabor a abordat și chestiunea investițiilor care trebuie realizate de urgență la o serie de școli și grădinițe. „Deși s-a decis să fie finanțate doar patru mari proiecte la nivel de județ, nu putem conserva o serie de investiții decât prin… investiții specifice, care să ajute la păstrarea în bune condiții a ceea ce s-a realizat până acum. În perioada următoare vom pune la punct toate aceste lucruri”, a mai spus viceprimarul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




