Impresiile Marei Mareș despre activitatea României în perioada în care deține Președinția Consiliului UE
Președintele Tineretului Național Liberal (TNL), deputatul PNL de Brașov Mara Mareș, a opinat că la mai bine de jumătate din perioada în care România deține Președinția Consiliului UE, Guvernul PSD nu a bifat nici o reușită politică și nu a pus pe agenda UE nici o temă care să vizeze România.
„Am ratat, prin incompetența doamnei Dăncilă, obiective strategice importante pe care le-am fi putut atinge în timpul acestei președinții – iar intrarea în spațiul Schengen e doar un exemplu. Am putea constata, la finalul celor 6 luni de mandat, că discursul domnului Tusk de la Ateneu a fost singurul moment notabil al acestei președinții – moment fără nici un aport al guvernării PSD”, a declarat Mara Mareș.
Ea a dăugat că Guvernul Dăncilă nu a înregistrat nici un progres pentru România în prima jumătate de mandat al președinției UE.
„Toate obiectivele majore ale României au fost ratate cu brio. Mai întâi, aderarea la spațiul Schengen nu a ajuns nici măcar la stadiul de negocieri, conducerea PSD ignorând complet acest dosar de politică externă. Nici în ce privește progresele pe linia aderării la zona euro nu stăm mai bine, cel mai optimist scenariu fiind ca România să adopte moneda euro în 2026, în condițiile în care Bulgaria va trece la euro în 2022. Nu întâmplător am dat exemplul Bulgariei, pentru că în timpul președinției rotative, Bulgaria a reușit să pună pe agenda UE tema integrării statelor din Balcanii de Vest. Apoi, în ce privește unul dintre principalele dosare pe care România a primit sarcina de a le gestiona – negocierea bugetului UE pe termen lung, aferent perioadei 2021-2027 – acesta a fost blocat. Deși liderii europeni ne-au trasat în mod foarte clar această sarcină, negocierile nu au evoluat sub mandatul României, astfel că adoptarea bugetului va fi afectată. Nici măcar obiective mult mai laxe sau vagi, cum ar fi promovarea intereselor de politică externă ale României sau atragerea unor investiții, nu au fost bifate. Sigur, concesiile obținute din partea UE nu au fost ajutate deloc de progresele interne: nu am făcut niciun pas înainte legat de MCV, tema justiției fiind direct corelată cu aderarea la Schengen. Dincolo de asta, Guvernul PSD a picat cele mai importante examene când a fost vorba despre câștigarea unor poziții cheie la nivel European. Cel mai recent exemplu este poate și cel mai rușinos: Parlamentul European a respins zilele trecute candidatul propus de PSD pentru poziția de membru al Curții Europene de Conturi – Viorel Ștefan, actual viceprim-ministru fără portofoliu în Guvernul Dăncilă, în timp ce candidatul României pentru șefia Parchetului European a fost sabotat pe față de Dăncilă-Dragnea. Candidatura acestuia a fost blocată de Comisia pentru Control Bugetar, aceeași comisie de care doamna Kovesi, de pildă, a trecut fără probleme. Practic, PSD nu a făcut decât să exporte la Bruxelles modelul de guvernare pe care îl aplică în România de câțiva ani, un model care promovează non-valorile, provincialismul diplomatic, amatorismul. Este păcat că România nu a putut profita de președinția rotativă, una dintre cele mai importante sarcini pe care am avut-o la nivel european de la momentul aderării.”, a declarat liberala.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.