Politic

IMPORTANT. Interdicția lui George Simion, ridicată! Are voie să meargă în Republica Moldova!

 

Interdicția cetățeanului român George Simion a fost ridicată, s-a anunţat de curând. Curtea de Apel din Chișinău a considerat că nu există motive pentru ca liderul unionist George Simion să fie declarat persona-non grata în Republica Moldova. 200 de intelectuali au înaintat autorităților Republicii Moldova scrisori deschise prin care și-au exprimat dezaprobarea față de măsura interdicției.

,,În aceste cinci luni mi s-a încălcat un drept fundamental, cel de liberă circulație. Nu am putut merge de acasă – acasă. Se dovedește și prin decizia instanței că nu am făcut nimic, iar pe viitor am așteptarea ca România să sancționeze mult mai repede astfel de abuzuri. Mulțumesc tinerilor din Piața Marii Adunări Naționale care au avut, printre revendicări, și cea a înlăturării interdicției mele”, a declarat George Simion, conform unui comunicat oficial.

Un marș de susținere a Unirii va fi organizat de protestatarii din Chișinău sâmbătă, ora 17:00, în direcția televiziunii publice, se mai arată într-un comunicat trimis de Acţiunea 2012.

În mai 2015, se anuţase că autorităţile moldovene l-au expulzat pe George Simion, liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012, o mişcare care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România. Acesta primise interdicţia de a mai intra pe teritoriul moldovean, scria la acea dată Jurnal de Chişinău.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare