Hans Klemm: „România nu e vulnerabilă în faţa propagandei ruseşti“
Ambasadorul desemnat al SUA pentru România, Hans Klemm, a vorbit ieri despre statul român, în cadrul audierilor din Comisia pentru relaţii de politică externă a Senatului SUA. Acesta a afirmat că România nu este vulnerabilă în ceea ce priveşte propaganda Federaţiei Ruse.
Hans Klemm a spus că relaţia bilaterală dintre România şi Rusia nu a fost una bună, de-a lungul istoriei, şi că populaţia României are o percepţie negativă asupra Rusiei.
„De ani întregi, România se numără printre principalele zece ţări care au contribuit cu trupe în Afganistan, mai întâi pentru Misiunea Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate, acum pentru misiunile de asistenţă. Pentru a demonstra angajamentul în favoarea apărării la nivel european, România găzduieşte o bază în cadrul sistemului antirachetă; în plus, pe teritoriul României sunt sute de membri ai Forţelor navale şi ai armatei americane, fiind şi un centru regional pentru echipamente logistice. România a avut o poziţie fermă alături de Statele Unite, pentru a răspunde agresiunii ruse în regiune. Dacă voi fi confirmat, voi lucra cu hotărâre pentru a consolida atât rolul României în cadrul NATO, cât şi parteneriatul nostru bilateral”, a mai afirmat Klemm, conform Mediafax.
Amintim că ultimul ambasador american în România a fost Mark Gitenstein, care şi-a încheiat mandatul în decembrie 2012.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.