Politic

Guvernul Dăncilă depune jurământul la Cotroceni

 

Al treilea guvern PSD-ALDE de la alegerile parlamentare din 2016 a fost învestit astăzi, fără emoții. Avea majoritatea asigurată. La această oră, cei 28 de membri ai Executivului depun jurământul la Cotroceni.

Miniştrii Cabinetului condus de Viorica Dăncilă, prima femeie prim-ministru în România, au fost audiaţi dimineaţă în comisiile Parlamentului, iar după-amiază, de la ora 15.00, a fost convocat plenul reunit pentru învestirea Guvernului. În discursul său din fața parlamentarilor, Viorica Dăncilă a făcut un lung şir de promisiuni, multe dintre ele aceleaşi pe care le-au făcut şi predecesorii săi: vom avea 350 de kilometri de autostradă până în 2020, salariul minim va urca la 300 de euro, iar tinerii se vor întoarce acasă. 

Guvernul Dăncilă a fost votat de Parlament. Din informațiile Digi24, s-au înregistrat 282 de voturi „pentru”, 136 voturi „împotrivă” și o abținere. Practic, Guvernul Dăncilă a primit cu 49 de voturi peste necesarul de 233. Numărul total al parlamentarilor prezenţi a fost 429, iar numărul total de voturi exprimate a fost 419.  Voturile în plus obținute de Guvernul Dăncilă probabil au venit de la parlamentarii UDMR (30 de aleşi), de la minorități (17 aleși) și neafiliați (12 aleși), în condițiile în care UDMR a anunțat că votează învestirea, iar minoritățile nu au dat o indicație precisă, lăsând la alegerea fiecărui parlamentar cum votează.

La finalul votului, președintele domnul Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea Guvernului României, iar la ora 19.30 a început ceremonia de depunere a jurământului de către cei 28 de membri, dintre care 17 sunt noi. Este cel mai numeros Guvern din UE și are patru vicepremieri. 

Anterior, în cursul după-amiezii, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu i-au trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care îl anunțau că au majoritatea necesară în Parlament pentru învestirea Guvernului (votul nu avusese încă loc, încă erau audieri – n.r.) și îi cereau să accelereze procedurile pentru ca noul executiv să-și intre în atribuții chiar din data de 29 ianuarie.

Citiți și: 

După ce a ironizat la greu noul program de guvernare, UDMR a decis să-l voteze!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button