Guvernul a discutat cu partenerii sociali despre nivelul salariului minim în 2017. Sindicatele propun mai multe variante
Guvernul a discutat, astăzi, în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT), cu partenerii sociali despre nivelul salariului minim în anul 2017. Practic, Executivul a cerut partenerilor sociali, sindicate și patronate, ca în următoarele două săptămâni să înainteze propunerile lor privind stabilirea salariului minim brut garantat în plată pentru anul 2017, informează un comunicat de presă al Guvernului. De altfel, până la finalul mandatului, Executivul vrea să stabilească noul salariu minim, conform prevederilor legale.
„Am venit la această întâlnire fără idei preconcepute. Suntem deschiși propunerilor partenerilor sociali și suntem astăzi aici pentru a asculta opiniile dumneavoastră, dar și pentru a continua să lucrăm împreună la un mecanism transparent care să asigure predictibilitate în evoluția salariului minim”, a declarat premierul Dacian Cioloș. Pentru anul 2017, nivelul salariului minim pe economie va fi rezultatul negocierii dintre sindicate și patronate, la fel ca în anii precedenți, a subliniat primul ministru. Totodată, de anul viitor, nivelul salariului minim va fi stabilit printr-un mecanism de calcul, la care lucrează în prezent un grup de experți independenți.
Sindicatele propun mai multe variante ale salariului minim pentru 2017, cuprinse între 1.350 de lei și 1.400 de lei, varianta Blocului Național Sindical, și 1.450 de lei, propunerea Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”. La finalul şedinţei Consiliului Național Tripartit, Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, a spus că sindicatele și patronatele vor discuta săptămâna viitoare despre valoarea salariului minim pentru 2017, urmând ca decizia în această privinţă să fie luată de Guvern în şedinţa din 14 decembrie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.