Guvernul a aprobat ștergerea datoriilor… inexistente la Fondul de Sănătate

Legea inițiată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) este, de fapt, un mod de-a repara gafa de-a cere bani fără temei, copiilor, persoanelor cu handicap și bolnavilor cu afecțiuni cronice grave.
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri proiectul de lege privind anularea CASS, însă numai pentru anumite categorii de persoane, cărora Fiscul le-a impus nejustificat plata pe 2012 și, dacă nu ar fi ieșit scandal, ar fi continuat să le ceară. Actul normativ vine să completeze OG nr. 4/2015 de modificare a Codului fiscal, ambele menționând acum explicit categoriile de persoane care vor fi scutite de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și categoriile de venituri pentru care nu vor datora contribuție: copiii, până la 18 ani, tinerii până în 26 ani (dacă își continuă studiile sau provin din sistemul de protecție a copilului), persoanele cu handicap, coasigurații fără venit, beneficiarii unor legi speciale (veterani de război, deținuți, deportați și persecutați politic, răniți în Revoluție, „novembriștii” brașoveni), bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, femeile însărcinate și lăuzele, dar toți aceștia dacă nu realizează (alte) venituri asupra cărora se datorează contribuția.
Decizia de anulare a CASS aferente perioadei ianuarie 2012 – ianuarie 2015 (pentru care s-ar fi emis decizii prin 2016) vine, în primul rând, în condițiile în care mii de copii au primit decizii de impunere a plății contribuției pentru veniturile obținute din dobânzile realizate pentru alocațiile primite de la stat și păstrate în conturile bancare.
Situația s-a datorat – au susținut reprezentanții Fiscului – unor prevederi neclare din Codul fiscal care nu excludeau în mod specific de la plata CASS persoanele care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției. De fapt, când a preluat de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) sarcina de a calcula și colecta contribuțiile de asigurări sociale obligatorii pentru persoanele fizice care realizează venituri impozabile, dar și de către cele care nu obțin venituri, Guvernul a inclus în Codul Fiscal doar prevederile de impunere din Legea nr. 95/2006 privind reforma în Sănătate. Din neglijență nu au fost preluate și prevederile de la art. 213 alin. (1) din aceeași lege, care stabilesc categoriile exceptate.
Între timp, Codul fiscal a fost modificat prin OG nr. 4/2015. Noul proiect de lege aprobat de Guvern este complementar ordonanței menționate, care nu putea produce efecte retroactiv.
Hârțogărie fără limite
În actul normativ aprobat de Guvern se prevede că ANAF va emite și va comunica din oficiu decizii de anulare a plății CASS pentru cazurile în care a emis și comunicat decizii de impunere pentru persoanele fizice scutite prin legea pe care a ignorat-o până acum. Reglementarea se va aplica indiferent dacă împotriva deciziei de impunere s-au exercitat ori nu căi de atac. În cazul în care ANAF a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere, nu o va mai trimite, iar în cazul în care nu a emis-o, nu va mai emite o astfel de decizie (oare de ce trebuia scris negru pe alb acest lucru?). Cei care au au apucat să efectueze plata acestei contribuții au dreptul la restituirea sumelor achitate, dar asta se face la cerere.
Același document prevede că cei se încadrează într-una dintre categoriile menționate și care au primit decizii de impunere, dar nu au primit decizia de anulare de la ANAF, beneficiază de acest drept, la cerere, după obținerea documentului justificativ care atestă calitatea de asigurat fără plata contribuției, eliberat de CNAS. Adică tot cel păgubit trebuie să piardă timp pentru
a-și dovedi nevinovăția.
Mai trebuie spus că, pentru a fi aplicate, aceste prevederi trebuie să fie aprobate de Parlament, iar legea promulgată de președinte.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

