Politic
„Guvernarea la BRAȘOV e minunat de neadministrată”! Părerea unui consilier local PNL..
Consilierul local PNL Cătălin Anton (foto) a subliniat că „guvernarea la Brașov este minunat de neadministrată! Proiectele încep și nu se finalizează (doar cele «aprobate»), căci altele, cum ar fi cele propuse de consilierii PNL, n-au fost introduse pe ordinea de zi nici până acum! Sau nu s-au făcut licitații, sau e cineva în concediu, sau nu are cine sau…”.
Catalin Anton a detaliat în acest context:
„Proiectele aprobate pentru bugetarea participativă, cele ce trebuiau implementate de anul trecut și cele votate anul trecut pentru implementarea de anul acesta sunt în ceață densă!!!
Străzile sunt asfaltate «minunat», dar finalizate prost! (verificați canalele de colectare a apei pluviale de pe Iuliu Maniu)
Obiectivele școlare sunt tratate cu fast doar la inaugurare, construcția în sine lasă de dorit (placarea exterioară la grădinița din Tractorul e făcută cu rigips, peste care, probabil, se va aplica vată bazaltică! Termenul de finalizare a lucrării «sunt vreo trei, alegi ce vrei»!
Gunoaiele la ghenele de colectare a deșeurilor sunt prezente și «nu lipsesc cu desăvârșire»! Tomberoanele sunt aruncate înapoi și zac uitate cu roțile în sus, zici că au fugit să nu-i prindă careva!
Parcurile sunt minunate, dar nu ai pe ce sta! Urmează o licitație care nu mai vine!
Traficul e infernal în multe momente ale zilei, dar guvernarea cu studii nu vede pasaje, poduri, sensuri unice etc., dar vede bine proiectul Piața Sfatului, pe care îl tratează ca pe – The final frontier!
Cum termenele pentru multe obiective au fost stabilite cu finalitate pentru primăvara lui 2024, probabil că unii de pe acum aplică zicala – «ne pregătim pentru alegeri»!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.