George Scripcaru: „Brașovul este ca un sat fără câini?” / În vizor Poliția Rutieră și Poliția Locală / Ce a spus și referitor la Allen Coliban

George Scripcaru a câștigat postul de primar la alegerile din 9 iunie și așteaptă să fie instalat în funcție.
El a constatat, din nou, că „nimănui nu-i pasă de felul în care se respectă regulile în oraș, de vreme ce strada Lungă s-a transformat în parcare gratuită pentru oricine are nevoie, iar o bandă de circulație a fost astfel desființată”.
George Scripcaru: „Brașovul este ca un sat fără câini?”
George Scripcaru a continuat: „Unde este Poliția Rutieră? Unde este Poliția Locală? Ah, da, cea din urmă e ocupată să hărțuiască persoanele care m-au susținut, știu asta foarte bine. Să mai întreb unde este primarul sau cu ce se ocupă el? Nu e cazul… Din august a abandonat șantierul de pe strada Lungă, pentru că nu avea cum să facă lucrări fără autorizații speciale, fiind vorba de un curs de apă care trecea pe sub carosabil”.
Apoi a relatat: „I-am atras atenția (lui Allen Coliban – n.r.) încă din iulie despre acest lucru și era clar că se va bloca lucrarea făcută după proiectul unor nepricepuți. Ei bine, pe lângă șantier s-a făcut parcare, așa că mai rămâne o bandă de coborâre, pe care ne înghesuim cu toții, inclusiv transportul public. Bravo!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





