Gabriela Firea îi aruncă mănușa Vioricăi Dăncilă: vrea la Președinție!
Revenită în prim-planul PSD, Gabriela Firea, primarul Capitalei, și-a dezvăluit intenția de a candida la Președinția României. „Am primit multe telefoane de la primari din țară care îmi spuneau că au senzația că nu vreau să mă implic și că – deși am o cotă mare de încredere și de doi ani de zile sunt tot eu și președintele Iohannis în topul încrederii – și că păstrez această încredere doar pentru Primăria Capitalei. Așa încât am stat și m-am gândit, am reflectat, având în vedere că aceste cuvinte vin de la oameni în care am încredere. În acest context am declarat că vin la ședință deschisă unor discuții. Nu spun acum da sau nu. În primul rând nu ar fi inteligent. Singurii care pot să dezbată sunt colegii de partid”, a declarat astăzi Firea, la intrarea în ședința Comitetului Executiv al PSD.
Ea a adăugat, tot legat de candidatul PSD la prezidențiale și de o posibilă colaborare cu ALDE și Pro România (partid care, prin vocea senatorului Adrian Țuțuianu, și-a declarat disponibilitatea s-o sprijine), pentru un candidat unic al stângii: „Vestea bună e că PSD are dintre cine să aleagă. Vestea proastă e că zilele se scurg, trece timpul, celelalte partide au candidați desemnați, președintele e în campanie de câțiva ani, trebuie să recuperăm timpul pierdut. Mi-aș dori să nu facem figurație, ci să ne dorim să câștigam. Sunt unul dintre membrii PSD care își dorește să câștige prezidențialele, dar e nevoie să nu pornim cu șansa a doua”.
Declarațiile Gabrielei Firea vin în contextul în care Viorica Dăncilă a afirmat că ar putea candida la prezidențiale, dar „numai dacă partidul o cere” , iar PSD a comandat un sondaj de opinie pentru măsurarea potențialilor candidați ai partidului la Președinție, cu indicația expresă – spun surse din partid – ca Firea să fie exclusă din sondaj. Potrivit acelorași surse, rezultatele sunt deplorabile: Viorica Dăncilă a obținut între 9 și 11%, Eugen Teodorovici 5% (acesta și-ar fi comandat deja și sloganul pentru alegeri înainte de a afla rezultatele sondajului), iar Șerban Nicolae, Mihai Fifor și Liviu Pleșoianu – în marja de eroare de circa 3%. În aceste condiții, nici unul dintre prezidențiabilii PSD nu ar ajunge în turul al doilea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.