Politic

FUNERALIILE LUI FIDEL CASTRO. Şefi de stat prezenţi şi absenţi…

 

Ceremonia funerară oficială a fostului preşedinte al Cubei va avea loc marţi seara la ora 19.00 (ora Cubei – ora 0.00 GMT), în Piaţa Revoluţiei din centrul Havanei. Duminică, la Santiago de Cuba, în estul ţării, au avut loc funeraliile lui Fidel Castro la care au participat puţine persoane, în special membri de familie şi prieteni apropiaţi.

Se ştie, Fidel Castro a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 90 de ani.

La evenimentul de diseară nu va participa Barack Obama, cel ce a iniţiat apropierea istorică dintre SUA şi Cuba, nici premierul Canadei, Justin Trudeau, criticat după omagiul adus ex-preşedintelui cubanez.

Franţa va fi reprezentată la funeraliile lui Fidel Castro de ministrul Ecologiei, Segolene Royal, numărul 3 în guvern, şi de Jean-Pierre Bel, trimisul său special pentru America Latină. Şi-a anunţat participarea şi premierul grec Alexis Tsipras. China şi Iran, ţări prietene cu Cuba, vor fi reprezentate de vicepreşedinţii lor.

De asemenea, vor fi prezenţi la ceremonia de înmormântare de la Havana Gerhard Schröder, fostul cancelar al Germaniei, care s-a întâlnit cu Fidel Castro de 5 ori, Regele Felipe al VI-lea al Spaniei ori fostul preşedinte uruguayan Jose Mujica.

Nu vor lipsi preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, al Boliviei, Evo Morales, al Venezuelei, Nicolas Maduro, şi al Nicaraguăi, Daniel Ortega, amicii lui „El Comandante” din America Latină.

Din Africa vor onora invitaţia Robert Mugabe, preşedintele statului Zimbabwe, dar şi şefii de stat din Kenya, Guineea Ecuatorială, Africa de Sud sau Namibia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button