Politic

Fostul liceu Energetic va fi transformat într-un campus modern

Ministerul Elena Udrea a anunțat că se vor investi aproape 15 milioane de lei, din fonduri europene

  • article_260211_1.jpg
 

Proiectul „Reabilitare, dezvoltare și modernizare Campus pentru învățământul profesional și tehnic Colegiul Tehnic Remus Răduleț”, este singurul proiect vizând dezvoltarea și modernizarea unui campus preuniversitar din Regiunea Centru, finanțat din fonduri europene.

Contractul de finanțare a fost semnat ieri la Brașov de ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului Elena Udrea, de primarul Brașovului, George Scripcaru, și de Directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu.
Proiectul este finanțat din POR Axa prioritară 3 – „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, domeniul de intervenție 3.4. – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și crearea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă”. Investiția se ridică la 14.772.211,69 lei, din care 12.117.032,32 lei reprezintă spijinul financiar din fonduri europene nerambursabile. Proiectul se va realiza în 28 de luni, fiind o investiție foarte complexă, prin care se reabilitează căminul internat al Colegiului, se modernizează și se dotează cu echipamente și aparatură de specialitate laboratoarele și atelierele din corpul de clădire B și se extinde Sala de Sport.

Nu s-a mai investit de 43 de ani
Potrivit primarului George Scripcaru, „o dată cu semnarea acestui contract de finanțare, mai facem un pas în rezolvarea problemei infrastructurii școlare. De altfel, mai ales în unitățile în care se formează resursa umană care urmează a lucra în domeniile productive este nevoie de investiții masive, atât în reabilitarea clădirilor, cât și în dotarea cu echipamente”.
Potrivit directorului Colegiului Tehnic Remus Răduleț, prof. Ladislau Nedeczky, la această instituție de învățământ era nevoie de investiții, mai ales că, de 43 de ani clădirile nu au mai fost reabilitate și nici nu au mai fost achiziționate echipamente necesare pregătirii elevilor.

Șanse ce trebuie fructificate
În viziunea Elenei Udrea, „în contextul în care avem atâta nevoie, în procesul educațional, și de o infrastructură la standarde europene, banii aceștia sunt bineveniți”. Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului consideră că în această perioadă, în care bugetul de stat este restrâns, posibilitatea de a atrage fonduri europene oferă României șansa de a finanța investiții care altfel ar trebui amânate. „În topul ministerelor care gestionează fonduri europene, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului este pe primul loc în absorbția acestora. Cred că vom reuși să aducem toți banii la timp în țară și în acest sens facem eforturi deosebite, astfel încât proiectele să se aprobe rapid și după aceea, autoritățile publice locale să poată să deruleze foarte repede proiectele respective”, a mai spus Udrea.

Proiecte de miliarde de euro
Elena Udrea a combătut teoria potrivit căreia românii nu știu să „scrie” proiecte. „Anul acesta au fost depuse proiecte eligibile în valoare totală de 11 miliarde de euro, din care doar o parte vor primi finanțare europene, în limita a 4,3 miliarde de euro sumă alocată României pentru anul 2010”, a argumentat Udrea. Ea și-a propus ca, până la sfârșitul acestui an să fie semnate contracte de finanțare în valoare de 3 miliarde de euro, din care 500 de milioane să intre efectiv în conturile beneficiarilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google