Fonduri europene de 755 de milioane lei, aprobate pentru 152 de proiecte publice și private din județul Brașov
Departamentul Fonduri Europene al PSD, coordonat de deputatul de Brașov Roxana Mînzatu, a început analiza atragerii de fonduri europene pe domenii de activitate, tipuri de beneficiari și județe.
O primă evaluare a relevat că în județul Brașov au fost semnate 152 de contracte de finanțare însumând o valoare totală de 1.112.305.880 lei, din care 755.700.582 reprezintă finanțarea aprobată din fonduri europene. Din acestea, 19 proiecte au fost finalizate, restul de 133 fiind în diferite stadii de implementare.
Astfel, în județul Brașov, în prezent sunt în derulare cu finanțare europeană proiecte private și publice astfel: trei proiecte în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, 126 de proiecte în cadrul Programului Operațional Regional, dintre care 92 privesc dezvoltarea capacității de producție sau prestări servicii a microîntreprinderilor și IMM-urilor, 6 proiecte aparțin Bisericii Evanghelice și vizează restaurarea ansamblurilor bisericile fortificate de la Sânpetru, Rupea, Vulcan, Codlea, Cincu și Seliștat, iar 11 proiecte sunt ale autorităților publice vizând mai ales drumuri și restaurarea de obiective de patrimoniu. De asemenea, 11 proiecte au liderul în județul Brașov în cadrul Programului Operațional Capital Uman, care vizează soluții la abandonul școlar dar și reducerea sărăciei în comunitățile marginalizate din Codlea, Ormeniș sau Bod. Şase proiecte se înscriu în cadrul Programului Operațional Competitivitate, toate aparținând mediului privat vizând domeniul IT, alte şase fiind în Programul Operațional Capacitate Administrativă.
„Fondurile atrase implică atât companii private, instituții publice, unități de cult dar și organizații non-guvernamentale. Cele mai mari proiecte ca valoare sunt cele finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, care însumează circa 233 milioane lei. Două proiecte vizează rețele de apă și canalizare executate de Compania Apa Brașov iar cel de-al treilea lucrări la varianta de ocolire a Municipiului Brașov. Toate aceste rezultate sunt o consecință a activității guvernamentale care a înțeles că fondurile europene înseamnă dezvoltarea României și mă bucur că Braşovul reprezintă o prioritate în acest sens. În ultimii doi ani s-au lansat apeluri, s-au depus și evaluat proiecte și azi am ajunsă să avem semnate contracte de finanțare pentru 73% din sumele alocate României pentru perioada 2014-2020 iar această creștere spectaculoasă, am pornit de la 5% când am preluat guvernarea în ianuarie 2017”, a declarat Roxana Mînzatu
Deputatul PSD a adăugat faptul că evoluția absorbției fondurilor europene de la 0% în 2016 la 28% în prezent (8,5 miliarde de euro rambursați României), ne plasează la același nivel ca Belgia și Olanda.
„La nivelul Departamentului Fonduri Europene pentru PSD, pe care îl coordonez, lucrăm deja la o hartă a proiectelor cofinanțate cu fonduri europene pentru fiecare județ, vom publica acest instrument pe site-ul www.guvernarepsd.ro și apoi îl vom actualiza periodic”, a concluzionat deputatul Roxana Mînzatu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.