Florin Negruțiu, despre Călin Georgescu: „Acest Mesia de TikTok a reușit să hipnotizeze deja milioane de oameni și să anestezieze instituții fundamentale ale statului român”
Florin Negruțiu, despre Călin Georgescu.
„Recunosc că inițial și eu am râs. I-am spus totuși amicei mele că a râde de oameni ca el este un act de cruzime și că sunt cazuri în care psihiatria poate face minuni. Nu știu de ce, doamna s-a supărat pe mine. Acum o lună și ceva, când am văzut cum crește «valul» Călin Georgescu pe TikTok, mi-am dat seama că greșisem. Omul fondase o nouă sectă și eu îi întâlnisem în catacombe pe primii săi «true believers»”, și-a început jurnalistul Florin Negruțiu comentariul despre Călin Georgescu, independentul suveranist care, potrivit ultimului sondaj CURS, este favoritul finalei alegerilor prezidențiale.
El și-a continuat creionarea individului: „Călin Georgescu nu este creștin ortodox. Secta pe care a înființat-o și la care au aderat fără să știe mulți oameni de bună credință include elemente pre-creștine, păgâne, ocultism, astrologie, cultul morții, hipnoză, yoga și fenomene OZN. Unii îi spun creștinism new age. De fapt este o sectă OZN, cum a fost cea fondată în Statele Unite în anii 70 care s-a numit «Poarta Raiului«…» («Heaven’s Gate»). Adepții acestui cult religios erau spirituali fără granițe, primind energie divină de sus în jos (bărbații) și de jos în sus (femeile), în sensul în care îl indică și dna Cristela Georgescu. La fel ca dl. Călin Georgescu – care pretinde că s-a întâlnit cu «ființe non-umane» – și ei credeau în extratereștri. Mai precis, erau convinși că în coada cometei Hale-Bopp, care vizitează o dată la câteva mii de ani pământul, se află o navă extraterestră, care-i va lua cu ea în Rai pe cei care cred cu adevărat. Trupurile, niște simple carcase, vor rămâne pe pământ, în timp ce sufletele vor călători cu nava OZN până la «Porțile Raiului». În 1997, anul cometei, poliția a descoperit la o fermă din San Diego trupurile neînsuflețite a 21 de femei și 18 bărbați. Este unul dintre cele mai cunoscute cazuri de sinucidere în masă din motive religioase”.
Florin Negruțiu, despre Călin Georgescu
Călin Negruțiu a mai subliniat: „Suntem ca țară în pragul unei sinucideri colective. Este inutil să le spui adepților lui Călin Georgescu de NATO, UE, Rusia și legionari. Nu-i va mișca niciun argument rațional pentru că ei CRED. Mai degrabă ar crede în reptilieni decât într-o invazie a lui Putin în România. Acest Mesia de TikTok a reușit să hipnotizeze deja milioane de oameni și să anestezieze instituții fundamentale ale statului român care l-au văzut venind și s-au încolonat docile în oastea lui. S-ar putea ca prima instituție care să se trezească brusc la realitate să fie chiar Biserica Ortodoxă, când va constata că omul pe care unele rețele BOR îl împing spre Cotroceni fondează o nouă religie și o nouă biserică care îi va lua credincioșii”.
Continuarea editorialului – AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Florin Negrutiu este baiatul ,,constipat ,, de la Digi…..sincer romanii nu dau 2 lei pe acest jurnalist …..individul spunea de oamenii care nu se vaccinează ca sunt nebuni…
Avem prost arondat la rubrica de comentarii. Chiar doi. barbughe si Roman. E schema completa, nu mai avem nevoie de surplus. Du-te si canta la alta masa.
Mars usr ist împuțit
I-a prostit dililul sectant Predicator pe ortodocsi. Se vor lepada ei pe 8 de credinta lor ortodoxa? Vom vedea.
Te cauta Colban ….sa i dai o limba in C U R