Politic

Firma poloneză Solaris va livra 26 de troleibuze în BRAȘOV

 

Transportul în comun de pe raza municipiului Brașov se va îmbunătăți și cu ajutorul a 26 de troleibuze fabricate pentru noi de polonezii de la Solaris Bus & Coach, care au câștigat licitația organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

„În foarte scurt timp vom semna contractul de furnizare și sper ca în cât mai scurt timp aceste troleibuze să fie puse în funcțiune pe traseele din municipiu. Brașovul are nevoie de un transport în comun modern, care să ofere condiții pentru călători foarte bune, iar mijloacele de transport să fie cât mai puțin poluante. După cum am spus-o de nenumărate ori, din punctul meu de vedere, transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru”, a declarat primarul George Scripcaru.  

Aceasta este doar o primă etapă în achiziția de mijloace de transport electrice și hibride, după cum a amintit edilul, întrucât este în derulare o licitație pentru achiziția a 12 autobuze electrice de 18 metri, tot prin Programul Operațional Regional 2014-2020, și a 32 de autobuze electrice și a stațiilor de încărcare rapidă și lentă pentru acestea, cu finanțare de la Agenția de Mediu, precum și pentru alte 20 de autobuze electric-hibride pentru care în primă fază nu s-a primit ofertă la licitație.

Contractul la care facem acum referire vizează furnizarea a 26 de troleibuze „Solaris Trollino 18”, de 18 metri, articulate. Troleibuzele vor fi dotate cu acumulator, care oferă o autonomie de minimum 5 ore în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le va permite vehiculelor să folosească energia din baterii în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară. Troleibuzele vor fi utilizate pe liniile de transport 1, 2, 6 și 31 din Brașov.

Valoarea achiziției este de peste 92 milioane lei inclusiv TVA, dintre care  fonduri asigurate 66,3 milioane lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, 14,82 milioane lei contribuția municipiului, reprezentând cheltuieli neeligibile, și aproximativ 11,7 milioane lei contribuția MDRAP.

POR 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,5 miliarde de euro – contribuţia naţională. Autoritatea de Management a programului funcţionează la nivelul MDRAP.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button