Politic

EXCLUSIV. Culisele demisiilor de la PNL Brașov: De la „demisionez din… Consiliul de Administrație!” la „demisionez în locul lui tata”

 

Așa cum am anunțat recent, în timp ce conducerea PNL Brașov era în ședință, pe un site controlat de consilierul județean PNL Andi Kadas apărea o știre (retrasă ulterior) care începea bombastic: „Șoc în filiala județeană a PNL Brașov! 4 liberali au demisionat de structurile de conducere”. Dintre cei patru, doar un nume relativ cunoscut, cel al lui Kadas, subiect al unor articole de presă pe vremea când la conducerea CJ era Aristotel Căncescu, articole având ca temă cheltuirea banilor pentru aeroport, mai ales în ceea ce s-a numit atunci „Afacerea Gardul”.

Suntem în măsură astăzi să vă oferim detalii ale celor patru „demisii” (veți vedea de ce punem cuvântul între ghilimele). Trei surse din rândul participanților la ședință ne-au povestit cum a decurs episodul. Iată povestea, în rezumat: „Au fost momente amuzante. În ce-l privește pe Andi Kadas, el nu este decât membru supleant al Comitetului Județean Executiv al organizației, care, practic, nu este o funcție. A demisionat, așadar, din… nimic! Lucian Pascu nu are nici o funcție, nu este membru în CJEx. Este doar fost președinte la organizația de tineret. Adică și el a demisionat din nici o funcție! Mai mult, se știe că a bătut palma cu PSD și este administrator public la Săcele, unde primar este PSD-istul Virgil Popa.  Nici Ovidiu Gal nu face parte din CJEx, iar când a fost întrebat din ce funcție demisionează a răspuns ceva de genul că își dă demisia în locul tatălui său! Dorinel Blendica, primarul din Teliu, nu face nici el parte din CJEx. La întrebarea din ce funcție demisionează a răspuns că el își dă demisia din … Consiliul de Administrație, stârnind ilaritate!”

CITIŢI ŞI

Show total la ședința PNL BRAȘOV, încheiat cu demisii


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button