Politic

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, propunerea PMP pentru funcția de premier

 

Traian Băsescu a anunțat la ieșirea de la consultările cu președintele Klaus Iohannis că PMP îl propune premier pe europarlamentarul Siegfried Mureşan, purtător de cuvânt al PPE.

„Cred că propunerea noastră reprezintă generaţia Macron, dar şi generaţia Trudeau, din Canada. Am făcut o propunere care să corespundă nu numai protretului robot al lui Dragnea şi al preşedintelui Klaus Iohannis. Propunerea noastră corespunde oricărui român. Opinia noastă despre desemnarea făcută de PSD: Este o desemnare ratată, menită să atragă PSD în capcană desemnărilor ratate. Cred că nici Dragnea nu se aşteaptă ca preşedintele Iohannis să cadă într-o asemenea capcană. Ar fi conturată o soluţie politică pentru a avea un premier tânăr, dar cu experienţă în problema resurselor bugetare ale UE. Preşedintele ascultă, că aşa făceam şi eu. Ar fi inadmisibil să-i laşi cale liberă lui Tudose, în orice condiţii. PSD susţine că le-a dat electoratul 3 milioane de voturi, fără să realizeze că vin la preşedinte, care are 6 milioane de voturi. Deci decizia preşedintelui este de două ori mai puternică decât a lor. Mesajul meu pentru domnul preşedinte Iohannis este: «Încercaţi-l pe Siegfried Mureşan, să vedem dacă face o majoritate în Parlament»”, a declarat Băsescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button