Politic

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa: „Președintele Iohannis compromite ideea de referendum”

 

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa atrage atenția asupra faptului că întrebările propuse de președinte pentru referendum contravin prevederilor Constituției și sunt determinate doar de interesul politic punctual al președintelui, de a atrage votanți pentru dreapta.

„Președintele compromite ideea de referendum, pentru că propune niște întrebări care contravin Constituției în vigoare. Președintele face un joc în esență minor, sperând că va atrage votanți pentru PNL. După ce jocuri similare au fost făcute de Traian Băsescu în trecut, cu rezultatele pe care le știm, vedem acum o abordare similară. Prin acest tip de folosire a unui instrument așa cum este referendumul există riscul compromiterii acestuia. Am toată convingerea că marea majoritate a românilor vor ignora această așa-zisă consultare populară, care nu răspunde nevoilor societății românești. Nevoile societății românești nu se confundă cu cele ale unei minorități radicale, care propovăduiește ura și care consideră abuzurile, spre exemplu, ca un mod legitim de luptă cu adversarii politici”, susține Răzvan Popa. 

Amintim că președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de convocare a referendumului pentru justiție și a anunțat întrebările care vor fi puse românilor la referendumul din 26 mai. Acestea sunt:

1 – Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?

citiți și

Klaus Iohannis, despre referendum: „Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm imediat, a doua zi”

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button