Politic

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa îl suspectează pe parlamentarul german Gunther Krichbaum că acționează împotriva României: „Pur şi simplu, minte!”

 

Eurodeputatul PSD, Răzvan Popa, se arată consternat de scrisoarea transmisă către preşedintele Comisiei Europene, de către parlamentarul german Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag. Eurodeputatul social-democrat subliniază că este vorba de un document care conţine minciuni ce sunt folosite pentru a face recomandări, aşa cum este eventuala Activare a articolului 7 din Tratatul de aderare la UE, de neacceptat din partea unui politician dintr-un stat membru al Uniunii.

„Domnul Krichbaum este cunoscut pentru două lucruri: pentru ostilitatea nedisimulată faţă de România, chiar ură aş spune, şi pentru prietenia cu Monica Macovei, eurodeputatul român care a acţionat ani de zile la nivelul Parlamentului European doar împotriva intereselor naţionale. Chiar dacă pe fond atitudinea parlamentarului german nu surprinde, totuşi acţiunea de acum depăşeşte linii roşii pe care un politician dintr-un stat membru al UE nu ar trebui să le depăşească. Domnul Krichbaum pur şi simplu minte în scrisoarea sa şi face Comisiei Europene recomandări inacceptabile pentru pedepsirea unui alt stat, bazându-şi aceste recomandări tocmai pe minciunile pe care le proferează către oficialii europeni. Cred că este timpul ca astfel de atitudini să aibă parte de reacţii ferme din partea României. România este un partener onest al tuturor ţărilor din Uniunea Europeană, o ţară care respectă celelalte state din UE. Este mai mult decât firesc, este obligatoriu să cerem reciprocitate”, susţine europarlamentarul PSD.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button