Politic

Etichete cu ţara de origine, pe toate produsele!

 

Europarlamentarul Monica Macovei anunţă că s-a adoptat Rezoluția pentru indicarea, în mod obligatoriu, a țării de origine pe produsele alimentare.

„Mă bucur că am reușit să învingem lobby-ul industriei alimentare, care a fost foarte puternic în aceste zile. Comisia Europeană a publicat, în 2015, mai multe rapoarte de fezabilitate privind etichetarea obligatorie a produselor. Ne-au arătat aceste rapoarte că ar costa mai mult industriile dacă ar trebui să pună și etichete cu țara de origine, iar asta ar duce la scumpirea produselor și scumpirea ar trebui să fie suportată de consumator.

Nu înțeleg de ce industriile nu pot să suporte ele această scumpire, pentru că este obligația lor să scrie ce țară a produs un anumit produs pe care îl pun pe piață, și nu consumatorii să suporte acest cost.

În ceea ce privește România: pentru noi, pentru români, este foarte important să știm de unde provin aceste produse. De exemplu, există o campanie “cumpărați produsele făcute în România”, oamenii vor să facă asta, dar de multe ori laptele din iaurt sau din brânză vine din alte țări. Vrem să știm de unde vine“, a spus Monica Macovei în şedința Parlamentului European de la Strasbourg.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button